de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop

Data premierei: 23 Mai 2023
Durata spectacolului: 1h 45′

„Aflat acum la a patra montare cu un text al dramaturgului rus anatemizat de regimul lui Putin și autoexilat în Polonia din cauza unui mandat de urmărire internațională pentru „răspîndire de informații false”, Bobi Pricop l-a pus în valoare printr-o regie care a dezvoltat mai ales partea de lucru cu actorii. Prim-planul distribuției îi revine Dorinei Lazăr, în rolul Ulei Richter. La 83 de ani, dintre care 62 de activitate teatrală, filmică, radiofonică, în acest ultim rol al său, cum a anunțat (să sperăm că e „cel mai recentˮ!), actrița radiază prospețime interpretativă, un șuvoi de sensibilități care îi cuprinde afectiv pe cei din sală. Accentele, intonația, rîsul alternat revelator cu tristețea, chiar cu plînsul, forța incandescentă, spiritul jucăuș fac din prestația ei un mare rol. Mobilitatea interioară se developează într-o suită de secvențe sclipitoare de registru variat, prin care Dorina Lazăr evoluează cu măiestrie de mare clasă. O secondează la nivel de egalitate ceilalți actori.”

Oltița Cîntec pentru Observator cultural 

„/𝒏𝒆’𝒍𝒊.𝒏𝒊∫.𝒕𝒆/ este spectacolul de „teatru adevărat” încărcat de emoție care intră în rândul restrâns al evenimentelor artistice. Regizorul Bobi Pricop a ales o piesă de valoare a dramaturgului Ivan Vîrîpaev și a cizelat o „bijuterie” de spectacol, cu o „piatră prețioasă” – Dorina Lazăr”

 Ileana Lucaciu

„Cu un text atât de complex tematic, Bobi Pricop face un spectacol de actorie într-o scenografie puternică vizual. Miza este la interpretare și actorii se descurcă minunat. Spectacolul este o provocare pentru Dorina Lazăr și este o încântare s-o vezi dominând scena nu doar prin faptul că este plasată în centrul ei și că este prezentă peste 80% din timp în spectacol, ci și prin veridicitatea cu care o creează pe Ula ca o personalitate care patinează cu eleganță și cinism între realitate și imaginar. Cu vocea și frazarea ei inconfundabile, Dorina Lazăr dă Ulei nenumărate nuanțe care îi arată complexitatea, inclusiv părțile dezagreabile, de la mizantropie la aroganță, păstrându-i însă o anume fascinație pe care o exercită asupra publicului. În jurul ei, fiecare actor construiește personaje care se individualizează. E o realizare că deși spectacolul este centrat pe un personaj și o actriță, ambii puternici și de impact, ceilalți actori și personaje nu se dizolvă în prezențe de susținere și complezență.”

Oana Stoica pentru Scena9

„La ODEON, scenografa Oana Micu a compus pentru /𝒏𝒆’𝒍𝒊.𝒏𝒊∫.𝒕𝒆/ un interior tapițat cu catifea albastru intens-turnesol, o cameră izolată având în fundal ca singură legătură cu exteriorul un hublou. În acest spațiu-nacelă făcut să izoleze și să înăbușe în cele din urmă adevărul e așteptată, cu precauțiile de rigoare, pentru interviul programat scriitoarea–vedetă. Momentul e gestionat minuțios de fiica ei, gardian perfect pe lângă o mamă, cum se va vedea, imprevizibilă, și de agentul literar cu interese precise de marketing. Sunt tolerați un fotograf intempestiv și reporterul sosit din Polonia, țara de baștină a actualei cetățene americane, în așteptarea unei întâlniri cruciale.”

Doina Papp pentru Revista 22

„/𝒏𝒆’𝒍𝒊.𝒏𝒊∫.𝒕𝒆/ de la 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐎𝐃𝐄𝐎𝐍 este un spectacol care, paradoxal, îţi oferă liniştea de care ai nevoie pentru a pune un semn de întrebare la capătul afirmaţiilor despre artă, istorie, viaţă, cutume sociale, pe care le iei de bune drept adevăruri general valabile. Îţi dă liniştea de care ai nevoie pentru a sta puţin de vorbă cu tine şi a descoperi cât de multă nevoie ai, totuşi, de curajul de a cădea în sus, asemeni Ulei, spre iubirea de care nici nu ştii câtă nevoie aveai.”

Alina Epîngeac

„În /𝒏𝒆’𝒍𝒊.𝒏𝒊∫.𝒕𝒆/ totul este construit cu migală și ascunde unul sau mai multe sensuri. Inclusiv numele personajelor este ales cu o atenție deosebită la simbolistică și înțelesuri. Natalie își maschează fragilitatea specifică florilor (ger: blumen) prin fațada de piatră (germană: stein) pe care o afișează cu fiecare ocazie. Ula, cu ale sale critici la adresa ei și a tuturor celor din jur, întruchipează întocmai rolul judecătorului (ger: richter). Iar Steve simbolizează ratonul (eng. raccoon) – originar din America, dar exploatat ulterior de europeni pentru blana sa. Michael în schimb este doar Michael, singurul personaj autentic și candid, care refuză să intre în jocurile de putere ale celorlalți. Singurul care nu are un interes ascuns și se află acolo doar pentru a-și face meseria și a-și spune opinia onestă.”

Oana Balaci pentru LiterNet.ro

Liviu Ornea, Revenirea unei mari actrițe într-un rol consistent – Neliniște