de A. P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu

Pescărușul este prima în ordine cronologică, dintre cele patru capodopere ale lui A. P. Cehov (1860 -1904). Scrisă în 1895,  a exercitat o puternică fascinație atât pentru oamenii de teatru, cât și pentru public până în ziua de azi.

La Teatrul Odeon noua versiune a piesei este realizată de tinerii regizori Andrei și Andreea Grosu:

”Pescăruşul nostru e o lume care încearcă să se compună din sunete, culori, materiale, gânduri şi mişcări, asemeni unei construcţii arhitecturale în care ne sprijinim pe o structură de rezistenţă nevăzută. Am căutat în direcţia în care totul e pentru supravieţuire, în care facem cât putem ca să ne îndepărtăm de un final de care ne e frică. Am încercat să îl schimbăm, să păcălim moartea în toate formele ei. Tablou cu oameni care fug în toate direcţiile, de ce e scris să li se întâmple, care speră să schimbe cursul timpului, care visează la cuvinte care capătă alte forme când sunt rostite. Am schimbat sensuri şi ne-am aruncat cu toţii fără plasă de siguranţă. Unii în braţele celorlalţi.”

Andrei şi Andreea Grosu au citit „Pescăruşul” lui Cehov cu interes real, curiozitate şi îndrăzneală inteligentă. Scenariul adaptat şi restructurat care stă la baza spectacolului de la Sala Studio a Teatrului Odeon are prospeţime, umor, ritm contemporan şi păstrează emoţia subterană a originalului. Acest „pescăruş” zboară la fel de fascinant precum pasărea sfârşitului de secol al XIX-lea, dar are trup din nichel şi crom şi e teleghidat în spirit al prezentului.
(…)
O lectură personală a piesei care poate părea o impietate, o blasfemie pentru cei care ridică altare zeilor teatrului în mod stupid. Pentru cei care caută în mod real şi degajat „forme noi”, fără încrâncenare, fără dinţi scrâşniţi şi fără încăpăţânări infantile, poate fi o bucurie. Şi cum ne bucurăm din ce în ce mai rar şi mai superficial, ar fi păcat să ratăm o şansă oferită cu atâta generozitate.

Alina Epingeac – 16/05/20170 – yorick.ro

Ce propun Andrei și Andreea Grosu, la una dintre primele lor ieșiri din coconul Unteatru, e un Pescăruș, cum să-i spun?, esențializat, în care relațiile complexe dintre personaje, descrise explicit sau doar sugerate de Cehov, sînt simplificate, explicate abrupt și înfățișate aproape brutal, renunțînd la multe nuanțe. Sensurile piesei nu sînt alterate major (poate pentru că textul e prea puternic și bine legat, nu lasă multă marjă de joc), dar accentele tradiționale sînt drastic schimbate – prin amputarea textului, prin introducerea unei întregi secvențe noi, prin rearanjarea scenelor și, mai ales, prin jocul actorilor. Pe de altă parte, schimbările acestea, accentele noi și, poate, neașteptate au motivație în text, nu-l trădează (oricum, nu scandalos) pe Cehov.

Liviu Ornea – Observator Cultural – 19.05-2017 / Nr. 872

Ideea regizorilor Andrei şi Andreea Grosu de a acorda Teatrului rolul principal nu e una forţată, chiar dacă asta înseamnă subminarea personajelor secundare şi a personalităţii acestora. Rezultatul merită pentru că Cehov nu e trădat – totul are tensiune, poezie, fior metafizic. Mai mult decât pe marginea lacului, povestea ratării, a dilemelor furibunde şi a iluziilor spulberate din Pescăruşul se consumă pe scândura scenei – singura care dă mister, substanţă şi rost unor existenţe rătăcite.

Răzvana Niţă – Revista Teatrală Radio – 17 mai 2017