Marți 3 iunie 2025, la ora 18:30, Editura Integral vă invită la un eveniment special: lansarea volumului Nu mă așteptam de la mine! de Petre Bokor, la Sala Studio a Teatrului Odeon. Vor fi prezenți: Maria Mitrache Bokor, Marina Roman, Mircea Nicolau, Emil Banea, Dorina Lazăr, Diana Lupescu Diaconu, Constantin Cotimanis, Alexander Hausvater și alte personalități din lumea teatrului
Maria Mitrache Bokor:
„Într-o bună zi, după plecarea soțului meu Petre Bokor într-o altă lume, poate, mai bună sau mai dreaptă, am recitit acest manuscris intitulat Nu mă așteptam de la mine!, scris în timpul bolii necruțătoare. Petre dorea să-l publice, să-l vadă alături de celelalte cărți ale lui, deja publicate.
Parcurgându-l, am înțeles și mai bine personalitatea, natura soțului meu, dedicat trup și suflet profesiunii de scriitor, scenarist, regizor, traducător, umorist, într-un cuvânt, om de carte, cu mult spirit și perfect ancorat în slujba teatrului.”
Marina Roman (îngrijitorul ediției):
„Și acum, după ce a apărut cartea, mă întreb, chiar dacă retoric, cum poate un artist complex, așa cum este Petre Bokor, să-și privească viața cu ochii rotunjiți a mirare, și să exclame: «Nu mă așteptam de la mine!» Să fie smerit în fața artei sale, să șlefuiască la nesfârșit talantul pe care l-a primit, ca apoi, sporit cu râvnă, să-l dăruiască mereu cu bucurie teatrului, filmului, literaturii, tuturor celor care le slujesc.
Subliniez actualitatea operei lui Petre Bokor, ale cărui opere sunt încă prezente pe scenele din România (piesa Cumetrele de Michel Tremblay este în continuare în repertoriul Teatrului Nottara, la 11 de la dispariția marelui om de teatru).
Valentin Silvestru:
„Petre Bokor a conlucrat cu televiziunea, dând câteva producţii de mare interes: Ludovic al XIX-lea de G. Călinescu; Piticul din grădina de vară de D. R. Popescu – ambele în premieră pe ţară -, Cavalerul Tristei Figuri, Hilarius etc. A realizat un film de comedie caleidoscopică, lung metraj mursecat, ciopârţit, răşluit de cenzura supremă a unui mai-mare (atunci), dar care film a avut, totuşi, câteva milioane de spectatori: Tufă de Veneţia (după o carte a mea de schiţe). A semnat, regizoral, spectacole încântătoare pe scena păpuşilor. A scris câteva volume de umor, vădindu-se un om deosebit de spiritual: Tumbe în plină stradă (1971), Opriţi secolul, cobor! (1974), Micii mei toreadori (1976), Nu vă aplecaţi în afară (1976). Alte cărţi (Ieşirea la pagina 217, Tânăr jucăuş caut prieteni sobri!) au fost tipărite şi imediat interzise, topite. Carte despre Toma Caragiu, solidă monografie a genialului actor, a apărut, dar fără semnătura lui, deoarece, între timp, plecase (legal, dar…) în Canada. (…)

Un creator autentic. Un artist laborios. Se întoarce, mereu, acasă, fără vâlvă, fără declaraţii incendiare, fără demonstraţii de disidență, dornic să lucreze, să-şi exercite profesia în ţara şi în limba în care a deprins-o.”
La Teatrul Odeon a montat, în 1994, unul dintre cele mai iubite și longevive spectacole Cumetrele de Michel Trembley, care a făcut parte din repertoriul teatrului peste 10 ani.
Costel Postolache:
Această carte este un smartbook, o carte hibridă care creează instant legătura dintre volumul tipărit și mediul online. În paralel cu lectura unei cărți fascinante, folosind smartphone-ul și o aplicație gratuită de scanare a codurilor QR, puteți vedea, pe telefon sau pe un smartTV, 14 clipuri video create de Integral Media special pentru acest volum, precum și 15 filme și înregistrări din spectacolele regizate de realizate de regizorul Petre Bokor. Un concept editorial marca Integral.
Volumul beneficiază de o prefață scrisă de soția artistului, cunoscuta balerină și profesoară de dans Maria Mitrache Bokor, și de două postfețe, semnate de Zeno Fodor, fost director al Teatrului din Târgu Mureș, și de Mircea Nicolau, jurnalist cultural. Textele de pe clapele cărții au fost pregătite de Marina Roman, care a coordonat apariția acestei ediții, iar referința de pe coperta a IV-a a fost selectată dintr-un material scris de Valentin Silvestru, un bun prieten al autorului.
Cartea Nu mă așteptam de la mine! de Petre Bokor poate fi comandată online de pe site-ul editurii www.eintegral.ro, cu livrare în toată lumea.