texte adaptate din “Gen, revistă”
Texte adaptate după: Marina Cebanu, Elena Zah, Patricia Cîrtog , Octavia Bortișcă, Olivia Bunescu, Denisa Harbuz, Mădălina Aldescu
Cu: Sabrina Iașchevici, Niko Becker, Eduard Trifa, Mădălina Ciotea, Ruxandra Maniu, Nicoleta Lefter, Ioana Mărcoiu
Scenariul și regia Carmen Lidia Vidu
Scenografie Adrian Damian
Muzica Mihai Dobre
Ilustrații și video-design Ioana Ilaș Bodale
Costume Olivia Stoica
Apariție video: Dr. Gabor Maté
Grafica afiș Dan Perjovschi
Festivalul de regie „Cătălina Buzoianu”, Iași 7 septembrie 2024
Festivalul Național de Teatru, București 26 octombrie 2024
Data premierei: 30 noiembrie 2023
Durata spectacolului: 1h 30′
Fotografii de Sabina Costinel
„Când oamenii mari pleacă” de Marina Cebanu, ilustrații deAdela Holdon, interpretat de actrița Sabrina Iașchevici, poate fi citit în Gen, revistă aici.
„Îmi doresc să fiu sinceră și să pot spune că am schizofrenie, iar oamenii să înțeleagă”, text anonim, ilustrații de Naomi Bîldea, interpretat de Niko Becker, poate fi citit în Gen, revistă aici.
„Mon âme frère” de Elena Zah, ilustrații de Natalia Radu, interpretat de Eduard Trifa, poate fi citit în Gen, revistă aici.
„Cum ar fi să nu mai dăm vina pe femei?” de Olivia Bunescu, fotografii de Irisz Kovacs, interpretat de actrița Mădălina Ciotea, poate fi citit în Gen, revistă aici.
„Ești ceea ce mănânci?” de Patricia Cîrtog, fotografii de Irisz Kovacs, interpretat de actrița Ruxandra Maniu, poate fi citit în Gen, revistă
„Cine sunt eu și unde e, de fapt, acasă?” de Denisa Harbuz, ilustrații de Octavia Bortișcă, interpretat de Nicoleta Lefter, poate fi citit în Gen, revistă aici.
„La cine vrei să rămâi?” de Mădălina Aldescu, fotografii de Sebastian Ștefan, interpretat de Ioana Mărcoiu, poate fi citit în Gen, revistă aici.
„Dragă tată”, ilustrații de Octavia Bortișcă, moment video-proiectat, poate fi citit în Gen, revistă aici.
“Aud mereu că natura umană este competitivă, agresivă, egoistă.
Eu vreau să văd opusul.
Cred în responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a ne întreba ce valoare avem în viața celorlalți.
Fragilitatea noastră e o forță invizibilă care ne modelează viața.
În mod individual și colectiv, avem dureri pe care nu le facem auzite.
Nu orice poveste are un final fericit. Trauma nu poate fi întotdeauna reparată sau rezolvată, dar poate fi auzită, înțeleasă și iubită.
Pentru mine, natura umană este cooperantă și generoasă.
Sentimentul fragil al speranței este despre cei care găsesc putere în slăbiciunea lor și se dedică unei lumi mai bune.”
Carmen Lidia Vidu
“Outside the box. Așa a început povestea Gen, revistă. Totul a început în joacă de la o un tic verbal al tinerilor cu care lucram (acela de a pune „gen” înainte, după și dacă se poate în mijlocul a orice) și o idee a noastră. Ne-am uitat în jur și am văzut o mulțime de tineri cu care, în mod real, nu vorbește nimeni, de la care se așteaptă să mai crească, să înțeleagă, „să vadă ei”. Am auzit de atâtea ori în jurul nostru că tinerii nu mai citesc (de scris, nici atât), încât ne-am decis să-i căutăm pe cei care totuși mai fac asta. Am pariat, în secret, că dacă le acordăm încrederea noastră și lăsăm la o parte clișeele, o să găsim voci remarcabile care să știe să spună ceva nu pentru noi, ci pentru ceilalți, alți tineri ca ei. Să creăm un spațiu de spus povesti pe îndelete.
Textele, ilustrațiile și fotografiile care au stat la baza scenariilor pentru spectacol sunt în egală măsură, deci, niște mostre de curaj și de talent rafinat. Când au răspuns apelului nostru, mulți cu timiditate, nu și-au închipuit că poveștile lor vor trece de cercul urmăritorilor noștri. Pe scena teatrului Odeon, acestea prind o nouă și binemeritată viață.”
Redacția Gen, revistă