de Stefan Tzanev, regia Nic Ularu, producție Ateneul Național din Iași
Cu: Gheorghe Visu, Erica Moldovan și Dumitru Florescu
Execuție decor: Andrei Scântee
Sunet: Andrei Pop și Ana Teodora Popa
Lumini: Cristian Bortoș
Regizor tehnic: Amargheoalei Alexandru
Durata spectacolului: 1h 45′
Piesa „Ioana D’Arc – O altă moarte” a cunoscutului dramaturg bulgar, Stefan Tzanev, a avut premiera absolută în 1991, la Teatrul 199 din Sofia și a fost produsă de-a lungul anilor în teatre din Bulgaria, USA, Canada, Slovacia, Rusia, Serbia, România, Grecia și Turcia. În anul 2010 producția Teatrului Național Cluj în traducerea, regia și scenografia lui Nic Ularu a obținut Marele Premiu pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Internațional de Teatru „Slavija” – Belgrad, Serbia.
„Ioana D’Arc – O altă moarte” – o legendă populară, așa cum o intitulează autorul, pune în discuție condiția umană, demnitatea, credința, religia, condiția femeii și patriotismul duplicitar. Acțiunea este plasată în întunecatul Ev Mediu Francez, la închisoarea orașului Rouen, în noaptea premergatoare zilei de 30 Mai 1431, zi destinată arderii pe rug a Ioanei D’Arc, dar în ciuda preciziei istorice, acrosurile politice actuale sunt foarte evidente și de un haz amar, autorul lăsând libertatea regizorului de a actualiza nume și situații contemporane în replicile unui Dumnezeu bătrân, obosit de ubicuitate și dezamăgit de creația lui supremă „Omul”.
Tzanev pune în discuție ideea de democrație, libertate, egalitate și religie, într-un dialog tragi – comic între cele trei personaje: Ioana D’Arc – care este de fapt o actriță condamnată de Inchiziție pentru adulter și pusă să o interpreteze pe eroina Franței ca pe o faptură care se dezice de faptele eroice care au aprins revolta împotriva ocupației engleze în Războiul de o Sută de Ani, Călaul ei – un personaj grobian și duplicitar și un Dumnezeu extenuat de problemele tot mai mari ale umanității.
Deși este scrisă în anii ’90, „Ioana D’Arc – O altă moarte” este atemporală și tratează cu un umor fin condiția umană. Întrebarea retorică a personajului Ioanei D’Arc: „Doamne, de ce ai creat omul pe pământul ăsta – dacă trebuie să se târască ca un vierme?” este o întrebare deschisă despre demnitatea si conditia umana, adresata atat publicului acestor zile cat si unui public ce, poate, va vedea aceasta piesa intr-o montare a anilor 2100.
