de Bernard Shaw, regia Andrei Șerban

Piesa Armele și omul, a fost scrisă de Bernard Shaw când avea 38 de ani și a fost reprezentată pentru prima dată, în anul în 1894, la Londra. Succesul nu a întârziat să apară chiar de la premieră, iar opinia despre Shaw ca fiind unul dintre cei mai inteligenți dramaturgi din Londra a fost unanimă. Patru ani mai târziu va fi publicată în colecția numită Piese plăcute. Deși a fost foarte rar jucată în România, în lume a rămas una dintre cele mai populare și mai des montate comedii.

E o piesă care vorbește despre divizarea Europei, despre naționalism și xenofobie, despre iluzia păcii, dar și despre iluzia dragostei de a înfrumuseța realitatea; un spectacol care te face să simți diferența dintre dragostea adevărată și cea de pe scenă, ca la operă. Deși piesa lui Shaw a fost scrisă acum un secol, tema este încă actuală.

Se râde mult la piesă de la Odeon. Se râde de amatorismul cu aere de profesionalism, de aristocratismele închipuite, de obedienţă faţă de stăpân /şef/boss, de preţiozitate şi fudulie, de ipocrizia atotstăpânitoare. Se râde de cei ce nu-şi cunosc locul şi rostul pe lume, se râde de cei incapabili să-şi recunoască şi urmeze sentimentele, de cei ce visează mărunt şi meschin. Dramaturgul şi regizorul satirizează lumea, actorii îşi satirizează personajele, personajele îşi satirizează replicile, replicile îşi satirizează sensul, vorbele, gesturile, grimasele devin simple măşti, cartoane în spatele cărora e de ghicit doar vidul.

Mihai Brezeanu – LiterNet – 2 iulie 2016

Andrei Şerban a alcătuit o distribuţie carismatică – actori cu un simţ al muzicalităţii remarcabil care reuşesc să transfigureze cu strălucire şi umor limbajul vetust deşi nu lipsit de candoare, bombastic, zgomotos dar nu agresiv al operei. Cu accente evident groteşti şi „prăbuşiri”, lovituri de teatru ca de vodevil, spectacolul e dinamic, surprinzător şi accesibil. Deşi se vehiculează o problematică serioasă, actuală, teme ca xenofobia, naţionalismul, gustul pentru eroismul de paradă şi idealismul în dragoste, nu putem vorbi de o montare cu teză, ci mai de grabă o agreabilă „punere în scenă” a ceea ce e peren în mentalitatea omului de oriunde şi de oricând.

Răzvana Niţă – 19 septembrie 2016, port.ro

Andrei Șerban, conștient că rolul regizorului într-un spectacol este să se manifeste și ca un cetățean al prezentului, pune în fața publicului întotdeauna, oglinda realității. Cu inventivitatea cunoscută de acum, tratează cu respect piesa lui Shaw drept o comedie despre noi înșine. La acest spectacol râdem de fapt, de noi înșine, cei captivi într-o lume bolnavă, măcinată de populism.

Ileana Lucaciu, spectatorblogspot, 17 octombrie 2016