Poezia bună poate da o minte mai clară într-un cotidian marcat de valori „grăbite” și adesea nesigure. „Poeții buni sunt precum anticorpii. Atunci când este ceva rău în corpul social, ei sunt generați pentru a neutraliza infecția”, spunea Ion Mureșan, iar lirica Angelei Marinescu, cu un timbru distinct în poezia feminină contemporană, confirmă cu asupra de măsură aceste cuvinte.
În contextul actual, în care ne refugiem din ce în ce mai mult în plăcerea oferită de ecranul telefonului și al tabletei, în care a citi emoții ajunge să fie un lux, poezia devine una dintre cele mai puternice surse de emoție artistică.
Spectacolul-poem “Acestui întuneric distrugător” îmbină poezia cu teatrul, într-un mix artistic seducător pentru publicul de toate vârstele.
„Prin conceptul regizoral mi-am propus să fac portretul unui singur om împărțit în două. Nu spun personaj, pentru că nu există personaj în acest spectacol. Există doar un om în care sunt cuprinse două jumătăți ce dialoghează, se ceartă, își pun una alteia întrebări și își dau răspunsuri. O parte feminină și o parte masculină ale aceluiași ‘eu’, care se urăsc și se iubesc deopotrivă. Fiecare dintre noi ne urâm și ne iubim pe noi înșine; am putea spune că suntem într-o relație complicată cu propria ființă.” – Lorena Zăbrăuțanu, regizoarea spectacolului
Angela Marinescu este una dintre valorile patrimoniului cultural național. Cu volumul „Blindajul final” (1981), ea a rupt rândurile, nu doar năpustindu-se pe locurile de marcă, dar și devenind un fel de „patroană” a lirei feministe din optzecismul imediat.” A publicat peste 15 volume de versuri, un volum de eseuri, precum și un „Jurnal scris în a treia parte a zilei”. În bibliografia sa, pe lângă poezie, mai figurează și câteva antologii editate în țară sau în străinătate, în limbile engleză, germană, poloneză. A primit numeroase premii pentru creaţia sa: premiul „Nichita Stănescu” (1990), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1996 şi 2000), Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia (2004); a fost prima laureată a Premiului Național „George Bacovia” în 2017. În aprilie 2018, la Varşovia în cadrul Zilelor Poeziei UNESCO a fost lansată antologia de poezie contemporană românească şi poloneză cu titlul “Poduri/Mosty” care cuprinde poeme semnate de zece poeţi din România şi zece din Polonia, Angela Marinescu regăsindu-se pe lista poeţilor români. În cadrul Festivalului EUROPALIA, 2020 – ediție dedicată României, Angela Marinescu a participat, la Bruxelles, alături de alte câteva dintre cele mai reprezentative poete contemporane, la dezbaterea intitulată „De la force poetique. Quatre cinq poetes roumaines”.
Pe 8 aprilie, de la ora 19.30, o puteți descoperi, redescoperi, iubi pe Angela Marinescu, lăsându-vă seduși de forța emoțională a liricii sale, în spectacolul-poem “Acestui întuneric distrugător”.
Spectacolul este parte a unei trilogii dramatice lansate în anul 2022 cu spectacolul “NO RA – femininul norilor”, dedicat poeziei Norei Iuga și care va continua, în 2024, cu un spectacol dedicat liricii Martei Petreu.
Prețul biletelor: cat I 30 lei, cat II 15 lei
Parteneri și asociați: Teatrul Odeon, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Literaturii Române – Iași, Universitatea Transilvania din Brașov/Centrul Multicultural al Universității Transilvania, Facultatea de Litere și Arte a Universității Lucian Blaga – Sibiu, Uniunea Studenților din România, Asociația O lume pentru toți, Fundaţia Stiftung Hermannstädter Zeitung, Asociația „Comunicare fără frontiere”
Parteneri media: BookHub, Ziarul Metropolis, Muze și arme, Radio România Cultural, Zile și nopți, Revista Cultura, Revista Timpul, România Pozitivă
*****
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Contact pentru presă:
Costinela Caraene
Coordonatoare Comunicare
Tel. : 0745.25.95.85, e-mail : costinela.caraene@gmail.com,