Începând de luni, 4 septembrie 2023, actorul Adrian Titieni a fost desemnat de către Primarul General al Municipiului București, domnul Nicușor Dan, manager interimar al Teatrului Odeon. Din anul 2017, Adrian Titieni face parte din trupa de actori a Odeonului.
S-a născut la Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, la 6 iunie 1963 și a absolvit în 1988 cursurile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, la clasa profesorului Mircea Albulescu. A absolvit cursurile postuniversitare de Regie, montaj și producție de Film și Televiziune și, ulterior, în 2003, a obținut doctoratul în teatru, la aceeaşi universitate, iar din 2012 până în 2016 a fost rector al UNATC. Între 2008 și 2012 a fost prorector, iar din 1989 este profesor la specializarea Arta actorului, al cărei șef de catedră a fost între 2002 și 2007. Din 2013 este fondator și profesor al Școlii de duminică a UNATC „I.L.Caragiale”, din 2016 este profesor asociat la Universitatea București, iar din 2019 și la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Este membru fondator și vicepreședinte al Fundaţiei Române pentru Educaţie şi Educatori începând cu anul 1999. Între 2007 și 2008 a fost Consilier al Primului Ministru pe Probleme de Educație și Cultură, iar între 1996 și 1997, Consilier în cadrul Departamentului de Relaţii Publice la Președinția României. În 2009, Adrian Titieni iniţiază „Sighişoara Film Festival”, rezervat filmelor româneşti premiate la festivaluri internaţionale.
A debutat pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, pentru ca apoi să joace în majoritatea teatrelor din Bucureşti (Național, Comedie, Bulandra, Nottara, Odeon, Act, Metropolis, Foarte Mic, Evreiesc ș.a.) şi din ţară (Braşov, Constanţa, Buzău, Sibiu). În teatru a lucrat cu importanți regizori, precum: Alexandru Darie, Victor Ioan Frunză, Mihai Măniuțiu, Gelu Colceag, László Bocsárdi, Alexandru Mâzgăreanu. În prezent, poate fi văzut la Odeon în spectacolele „O casă deschisă” de Will Eno, regia Teodora Petre și „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, regia Alexandru Mâzgăreanu.
În film a debutat în 1984, în „Pas în doi”, regia Dan Pița, iar de atunci, până în prezent, are aproape 120 de roluri în film și televiziune, regizate de Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Stere Gulea, Nicolae Mărgineanu, Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Nae Caranfil, Adrian Sitaru, Călin Netzer ș.a.
În 2008 a fost distins, în cadrul FestCo, cu Premiul pentru Cel mai bun actor de comedie pentru rolul Alexandru Andronic, din spectacolul „Ultima oră”, regia Gelu Colceag.
Pentru rolul din scurtmetrajul „Colivia”, regia Adrian Sitaru, a fost distins în 2010 cu Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional „GrandOff” și în 2011 cu Premiul pentru interpretare masculină în cadrul Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 40. În 2012 primește Premiul Gopo pentru interpretare masculină pentru rolul Crișan din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, regia Adrian Sitaru, iar în 2014 i-a fost acordat Premiul pentru cel mai bun actor la Buffalo Niagara Film Festival, pentru filmul „Puzzle”, regia Andrei Zincă. Pentru rolul Romeo, din filmul „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, i-au fost acordate: Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Internațional de Film Listapad de la Minsk, Premiul Silver Hugo la Festivalul de Film de la Chicago și Premiul de interpretare la Subtitle Spotlight European Film festival, în 2018.
Preşedinţia României i-a conferit profesorului Adrian Titieni, în 2004, Medalia „Meritul pentru Învăţământ” clasa I, „pentru abnegația şi devotamentul puse în slujba învățământului românesc, pentru contribuția deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice”.