Insecta karamazoviană se târăște, devorează lumina, binele și adevărul și, sătulă, lasă în loc abisul în care se afundă cei 5 Karamazovi.
„Delirium” de Enda Walsh, o reinterpretare radicală a romanului „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, este prima montare a regizorului Vlad Massaci pe scena Teatrului Odeon.
„Delirium” m-a făcut să înțeleg mai bine cine sunt. Am simțit o relaționare foarte personală cu cei cinci Karamazovi, am avut mereu sentimentul că, prin acest spectacol, împărtășesc lumii informații despre mine. Cred că spectatorii vor avea și ei senzația că se recunosc în fiecare personaj de pe scenă și nu vor ști de ce. E, poate, pentru că fiecare dintre noi îi reunește în sine pe toți acești Karamazovi. – Vlad Massaci
Piesa „Delirium” este rezultatul unei colaborări dintre multi-premiatul dramaturg irlandez Enda Walsh și Teatrul O din Londra. A fost pentru prima oară pusă în scenă în Dublin în 2008, iar în ea, într-un cabaret al grotescului, al păcatului și al decăderii, se împletesc muzica, dansul, jocul de păpuși și animația.
În prologul piesei publicate (editura Nick Hern, 2008), Joseph Alford și Carolina Valdés, directori artistici ai Teatrului O din Londra, scriu: „Delirium” explorează o lume fără morală, care descrie condiția umană într-un mod aspru și fără compromisuri. Cei patru frați și tatăl lor vrednic de dispreț sunt fiecare conduși de o combinație individuală de pasiune, intelect, credință și frustrare. Dușmănia de moarte din cauza femeilor și a banilor face ca sângele rău să clocotească în ei, drept urmare convingerile și furia lor aprind o frenezie a emoției atât de puternică încât este imposibil de ascuns”.
DELIRIUM de Enda Walsh
după „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski
Traducerea și regia: Vlad Massaci
Regie: Vlad Massaci
Decor: Adrian Damian
Costume: Luiza Enescu
Muzică și sound design: Vlaicu Golcea
Video design: Ioana Bodale
Light design: Andrei Délczeg
Coregrafie: Răzvan Mazilu
Asistent regie: Teodora Petre
Distribuție: Mihai Smarandache, Marius Damian, Mădălina Ciotea, Sabrina Iașchevici, Alexandru Papadopol, Vlad Bîrzanu, Cezar Antal
Voce Părintele Zosima – Constantin Cojocaru
Următoarele reprezentații programate: 4 și 20 aprilie, ora 19:30, Sala Studio.
BILETELE se pot achiziționa de la Casa de Bilete a Teatrului Odeon sau online de pe site-ul Teatrului Odeon, www.teatrul-odeon.ro
Preț: 30 lei (cat I) și 15 lei (cat II)
Durata: 2h 30’
NERECOMANDAT SUB 16 ANI