Institutul Italian de Cultură din România are plăcerea de a vă invita luni 5 noiembrie, la ora 19,00 la Teatrul Odeon – Sala Majestic, la spectacolul de commedia dell’arte al Com paniei TeatroImmagine din Veneţia:
Bărbierul din Sevilla
Intrarea liberă în limita locurilor disponibile, cu donaţii în favoarea Comitetului Italian Asociaţii şi ONG în România – CIAO*
Locurile se distribuie gratuit la Casa de bilete a Teatrului Odeon începând de duminică, 4 noiembrie, ora 11.30
Commedia dell’arte este cu siguranţă cel mai cunoscut şi iubit gen din teatrul italian. “Artă”, care însemna “meserie”, însemna că aceste companii erau formate din profesionişti şi nu, aşa cum se întâmplase până atunci, din amatori.
Începând cu anul 1500 companiile de comedianţi italieni şi în mod special veneţieni, au început să străbată în lung şi-n lat mai întâi Italia, apoi Europa, răspândind peste tot folosirea măştilor şi comedia în stil italian. Tocmai măştile şi mima reprezintă două caracteristici ale acestui gen de teatru.
Spectacolele nu aveau texte scrise ci canovacci (scheme sumare ale acţiunii) şi se bazau pe improvizaţia actorilor care reprezentau în stil popular viaţa socială, familială, dragostea, trădarea, adulterul, foamea, sărăcia, puterea.
Commedia dell’arte a încununat istoria teatrului cu multe succese, transmiţându-ne un vast patrimoniu de teme, de limbaje, de tehnică a actorului care se foloseşte de propriul corp, de gesturi, de voce, de pantomimă, pentru a construi personaje şi a c om unica cu publicul. Doi mari actori italieni contemporani, cunoscuţi în toată lumea, Dario Fo şi Roberto Benigni, sunt dovada vie a vitalităţii mereu actuale a commediei dell’arte.
Pe firul acestei tradiţii se situează spectacolul “Bărbierul din Sevilla” în versiunea prezentată de Compania TeatroImmagine. Este vorba despre o reinterpretare într-o manieră tipică commediei dell’arte, a celebrei opere lirice de Giachino Rossini. Este o operă bufă, uşoară, cu siguranţă una din cele mai celebre şi mai iubite din panorama melodramatică a tuturor timpurilor. Deja din textul libretului lui Cesare Sterbini se simţea joaca şi amuzamentul din această “poveste de dragoste”.
Acest “Bărbier din Sevilla” nu este decât un pretext pentru a se amuza şi pentru a amuza publicul, cu ironie şi autoironie, cu abilitate şi simpatie, fără a pierde din vedere latura muzicală.
Compania veneţiană TeatroImmagine ia naştere în 1989 la iniţiativa unui mic nucleu de tineri actori cu diferite experienţe în d om eniul teatrului popular veneţian. Implicarea c om ună în redescoperirea commediei dell’arte, un gen spectaculos, cu o mare tradiţie în cultura italiană şi în mod special în cea veneţiană, a îndemnat grupul către o continuă cercetare a tehnicilor de improvizaţie şi interpretare a canoanelor păstrate de-a lungul timpului, a pant omimei şi a folosirii măştilor.
În decursul anilor, membrii grupului şi-au îmbogăţit bagajul artistic în urma confruntărilor şi colaborărilor cu actori şi companii de nivel european.
Succesele înregistrate în lume în timpul numeroaselor turnee (Suedia, Germania, Franţa, Olanda, Grecia, Turcia, Polonia, Egipt, Tunisia, Malta, Cipru), precum şi participările la importante manifestări precum Festivalul Internaţional de Teatru de la Cairo (Egipt) şi Festival Les Baroquiales de la Nisa sunt cea mai bună carte de vizită a Companiei TeatroImmagine precum şi garanţia unei seri amuzante şi de neuitat atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici.
* Comitetul Italian Asociaţii şi ONG în România (CIAO) reuneşte asociaţii şi fundaţii de origine italiană care activează în România în domeniul social. CIAO ia naştere din nevoia unei mai mari coordonări în ceea ce priveşte proiectele sociale, iar din această nevoie rezultă încercarea de a crea o reprezentare a tuturor asociaţiilor în faţa instituţiilor, precum şi încercarea de a construi un sistem solidar care să ofere posibilitatea schimbului de experienţe şi promovarea valorilor din care se inspiră activităţile fiecărei asociaţii.