Ne-au adus bucurie de atâtea ori pe scenă, ne-au emoționat, ne-au fost și ne sunt modele. Sunt artiști vârstnici care acum sunt singuri și poate un simplu 𝑪𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒇𝒂𝒄𝒊? le poate însenina ziua.
☎️ Actorii Teatrului Odeon vor să le fie aproape, dându-le zilnic binețe, printr-un telefon care le poate alina singurătatea. E felul nostru de a le mulțumi.
În colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, dorim să extindem această acțiune și spre alte categorii de vârstnici, pentru a ajunge la un număr cât mai mare de beneficiari, așa că lansăm astăzi 𝑪𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒇𝒂𝒄𝒊? @𝑶𝒅𝒆𝒐𝒏, un proiect umanitar, care vine în întâmpinarea uneia dintre cele mai vulnerabile categorii de oameni în aceste timpuri.
Să fim artiști și să fim oameni, prin inițiativa 𝑪𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒇𝒂𝒄𝒊? @𝑶𝒅𝒆𝒐𝒏