Două spectacole de Gianina Cărbunariu la Teatrul Odeon din București
Două spectacole de Gianina Cărbunariu la Teatrul Odeon
Marți, 24 aprilie și miercuri, 25 aprilie, de la ora 19.30, la Sala Studio, Teatrul Odeon găzduiește două spectacole semnate de Gianina Cărbunariu și realizate în două spații destinate producțiilor independente de artă contemporană: X mm din Y km, producție independentă a ColectivA la Fabrica de Pensule din Cluj și 20/20, producție independentă a Yorick Stúdió și dramAcum la Studio Yorick din Târgu-Mureș.
Spectacolul 20/20 are ca temă centrală conflictele interetnice din martie 1990 din Târgu-Mureș. Proiectul X mm din Y km a început printr-o documentare în arhiva CNSAS, iar scenariul spectacolului are la bază o stenogramă din dosarul de urmărire al scriitorului dizident Dorin Tudoran.
Niciunul dintre spectacole nu își propune o reconstituire a acelor momente din trecut, aflarea „adevărului”, oferirea unor verdicte sau lecții de istorie. Spectacolele s-au născut din întâlnirea artiștilor cu o realitate sau cu urme ale ei, cu memoria celor intervievați sau cu diferite arhive și nu din întâlnirea cu un text, așa cum se întâmplă de obicei în realizarea unui spectacol de teatru. Totuși, deși 20/20 și X mm din Y kmfolosesc documentarea ca metodă de lucru în procesul de creație, acestea nu sunt spectacole de teatru documentar în adevăratul sens al cuvântului, ci sunt spectacole în care ficțiunea, documentele oficiale și neoficiale, memoria, experiența trăită direct de unii dintre artiștii participanți la proiect, poveștile ce fac conexiuni din perspectiva prezentului se întâlnesc pe scenă, se oglindesc unele pe altele, se completează, se contrazic.
Discuțiile cu publicul, care au loc după fiecare reprezentație, fac parte din conceptul spectacolului. Ele creează un cadru în care spectatorii să poată participa la un dialog pe teme mai puțin abordate în spațiul public, dar care îi privesc. Miza este aceea de a lua parte și nu doar de a asista la un dialog, de cele mai multe ori simulat, așa cum este cel oferit de societatea de astăzi. Teatrul, prin condiția lui de „aici și acum”, creează contextul în care această întâlnire poate avea loc.
Ambele spectacole fac parte dintr-un demers artistic al Gianinei Cărbunariu în care teme ale istoriei recente sau teme din actualitate românească devin puncte de plecare pentru proiecte precum: 20/20, X mm din Y km, Sold Out (realizat la Teatrul Kammerspiele din Munchen – un spectacol pe tema vânzării sașilor și șvabilor în timpul regimului comunist) sau Roșia Montană – pe linie fizică și politică (coproducție dramAcum și Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, regizori și dramaturgi: Radu Apostol, Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean și Peca Ștefan).
X mm din Y km a avut premiera în 18 noiembrie 2011, în cadrul Festivalului Temps d’Images de la Cluj și a atras atenția internațională încă din primul moment: articolul Isabellei Wesselingh a fost publicat în L’Express și preluat de numeroase ziare din Europa, Asia și lumea arabă. Spectacolul s-a bucurat de o primire foarte călduroasă în Polonia, unde a fost prezentat în luna martie la Teatrul TR Warszawa în mini-stagiunea românească organizată de Institutul Cultural Român din Varșovia. Festivalul Internațional de Teatru de la Nitra intenționează să coproducă, în cadrul secțiunii Parallel Lives – 20th Century Through the Eyes of Secret Police, următorul spectacol inspirat din cercetarea arhivelor Securității și realizat de aceeași echipă de creatori. Începând din 26 aprilie 2012, spectacolul X mm din Y km va avea 12 reprezentații gratuite, oferite studenților din București, Târgu-Mureș, Iași, Timișoara și Sibiu, turneu organizat cu sprijinul AFCN.
20/20 a avut premiera în octombrie 2009, a avut 50 de reprezentații în acești 3 ani și a fost prezentat în festivaluri internaționale europene prestigioase cum ar fi: Festivalul Dialog de la Wrocłav din Polonia, Festivalul Internațional New Drama de la Budapesta, Festivalul Internațional de Teatru de la Novi Sad, precum și în numeroase alte festivaluri din România și din Ungaria. Spectacolul a fost selecționat și se va juca în această vară la London International Festival of Theatre (LIFT), în cadrul Olimpiadei Culturale. 20/20 a fost premiat atât în România, cât și în Ungaria și a fost deja prezentat în București în 2010, în cadrul Festivalului Național de Teatru.
X mm din Y km – marți, 24 aprilie, ora 19:30, Teatrul Odeon, Sala Studio.
Autor spectacol: Gianina Cărbunariu
Cu: Toma Dănilă, Paula Gherghe, Mădălina Ghițescu, Rolando Matsangos
Concept video: Ciprian Mureșan
Producție: Colectiv A
Finanțator: Adminstrația Fondului Național Cultural
Spectacolul va fi urmat de discuții cu publicul.
Prețul biletelor: 21.20 lei
20/20 – miercuri, 25 aprilie, ora 19:30, Teatrul Odeon, Sala Studio.
productie Studio Yorick si dramAcum la Studio Yorick din Târgu Mureș
Autor spectacol: Gianina Cărbunariu
Actori: Bányai Kelemen Barna, Berekméri Katalin, Paula Gherghe, Mădălina Ghiţescu, Radu Iacoban, Korpos András, Rolando Matsangos, Sebestyén Aba, Cristina Toma, Tompa Klára
Concept video: Maria Drăghici
Asistent de dramaturgie: Kinga Boros
Spectacolul va fi urmat de discuții cu publicul.
Prețul biletelor: 21.20 lei
Mulțumim Institutului Balassi – Centrul Cultural al Ungariei din București – pentru sprijinul acordat în prezentarea spectacolului 20/20publicului bucureștean.