CELEBRATION
Expoziţie aniversară – 3 ani
Cu ocazia a trei ani de la înfiinţare, Danaartgallery.ro oferă iubitorilor de artă posibilitatea de a cumpăra, prin intermediul art-shop-ului ce va fi inaugurat pe site-ul galeriei virtuale, opere de artă realizate de o serie de artişti tineri.
Artiştii au viziuni foarte diferite, motiv pentru care veţi găsi o varietate mare de picturi, lucrări de grafică şi fotografie. Un portofoliu bogat, bine susţinut, ca urmare a studiilor de artă realizate şi a experienţei dobândite în timp prin implicarea în mai multe expoziţii personale sau de grup, în ţară sau în străinătate. Veţi descoperi tineri artişti care apar acum pe piaţa de artă, dar şi artişti care au deja o cotă pe piaţă.
Început în 2010, odată cu lansarea proiectului Conexiuni prin artă, drumul grupului de artişti care sunt reuniţi sub sigla Danaartgallery.ro s-a intersectat deseori cu cel al numeroşilor iubitori ai artelor plastice care au participat la cele peste 50 de expoziţii desfăşurate în numeroase spaţii culturale sau alternative ale Bucureştiului.
Din octombrie 2011, Galeria Odeon – o iniţiativă culturală a Teatrului Odeon – a devenit principala gazdă a acestor expoziţii şi evenimente. Tot Galeria Odeon va fi gazda evenimentului aniversar, o expoziţie cu titlul CELEBRATION, ce va fi deschisă publicului în perioada 19 februarie – 20 martie 2013 şi vernisată în data de marţi, 19 februarie, ora 18.30. Motiv de dublă aniversare, având în vedere şi numele celor care au răspuns chemării noastre de a participa, artişti care oferă de fiecare dată un prilej de bucurie vizitatorilor: Andreea Vintilă, Daniela Zbarcea, Otilia Canavra, Gabriela Aniței, Mirela Bichigeanu, Eugen Vasile Iovan, Raluca Polea, Matei Enric, Laura Avramescu Cherciu, Antoaneta Zoltan, Ramona Stanca Vîrtosu, Daniel Crăciun, Cornelia Gherlan, Adriana Vasile, Bogdana Contraș, Dominic Vîrtosu, Violeta Chirculescu, Florin Ghebosu, Anca Mitroi, Mirela Momanu, Raluca Deca Caragea, Cristina Țintă.
Danaartgallery