Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe continuarea proiectului DANS LA ODEON, iniţiat în 2001 de coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu, care își propune să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și de pretutindeni.
În stagiunea 2001-2002, Dans la Odeon a îmbrăcat forma unor Gale extraordinare ale dansului desfășurate lunar.
În anul teatral 2002-2003 au fost realizate trei premiere (Dans la Odeon.1, Dans la Odeon.2, Dans la Odeon.3), spectacole coupé incluse în repertoriul curent al teatrului. În stagiunea 2005-2006, Teatrul Odeon a produs un spectacol de tango-uri argentiniene, în coregrafia lui Răzvan Mazilu și regia lui Alexandru Dabija – Un Tango mas.
Aceeași echipă de creatori a realizat în stagiunea 2006-2007 spectacolul Block Bach.
Umbre de lumină, un one man show Răzvan Mazilu a fost spectacolul de dans al stagiunii 2007-2008, coregrafia și scenografia fiind semnate de Philippe Tréhet (Franța).
În această stagiune ne vom concentra pe tinerii, chiar foarte tinerii coregrafi şi dansatori, absolvenţi ai UNATC, găzduiţi pe scena Sălii Studio a teatrului.
Joi, 25 octombrie, ora 19.30, Sala Studio
prezentăm
Spectacolul coupé
No.1 High Park Address
Un spectacol de Vlad Merariu cu: Galina Bobeicu, Sebastian Ciocan, Simona Deaconescu, Irina Strungareanu, Andreea Anghel, Andreea Belu, Oana Botez, Daniela Hasiade
Durata: 55 min
Nostalgie
Un spectacol de Daniela Hasiade
cu: Florin Munteanu, Simona Deaconescu, Cristian Osolos, Daniela Hasiade, Alina Petrică, Idris Clate, Silviu Mititelu, Simona Mandache
Durata: 55 min
preţul biletelor: 21,20 lei, 12,72 lei
Producţii UNATC
Prin mișcare, dansatorii își afișează atât vulnerabilitatea, cât și forța. Este un balans continuu între putere și fragilitate.
Spectacolul se concretizează într-un mozaic de scene, de introspecții ale interpreților asupra unor momente, ale unor clipe aparent nesemnificative.”Am pornit de la un scenariu concret, dar pe parcurs am simțit că, fiind narativ, mă limita. Am renunțat la scenariul narativ, la poveste, și am lăsat inspirația de moment să mă conducă în altă direcție. Prin mișcare, mi-am propus să exteriozez creativ senzații și imagini adunate în mintea mea.
Spectacolul bruschează apariția unor gânduri călăuze, care ne ghidează spre o pluralitate de locuri, de adrese. Prin mișcare, aceste adrese prind formă…”
Vlad Merariu este coregraf și dansator, absolvent al UNATC, secția Coregrafie (2009) și al programului de Master în Artele spectacolului coregrafic (2012) al aceleeași universități.
Este fondator al programului curatorial „Cartierul de Dans” (2012) și al revistei ADN (artă, dans și noutăți), prima revistă online de dans și artă contemporană din România.
Este membru fondator și director executiv al Asociației „Secția de Coregrafie”.
A primit în 2010 Premiul pentru Cel mai bun Coregraf pentru spectacolul Mâncăm împreună în cadrul Galei Absolvenților UNATC, spectacol prezentat în premieră la Centrul Național al Dansului București. În același an a realizat coregrafia spectacolului de teatru Visul prezentat la Green Hours.
În 2011 a creat împreună cu Razvan Mazilu și Motoko Hirayama (Japonia) coregrafia spectacolului caritabil Requiem. Nu știi nimic despre mine.
În 2012 creează spectacolul de dans contemporan No.1 High Park Address.
Atestatul în Coregrafie l-a obținut la Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă” din Iași în anul 2007.
A susținut workshop-uri și cursuri de dans în cadrul programului Cartierul de Dans și în cadrul programului CNDB „Iarbă și Dans”.
Din 2010 este profesor coregraf și membru fondator al Cursurilor de Dans Contemporan.
Daniela Andreea Hasiade s-a născut la Galaţi, în 1983.
Este licenţiată a UNATC, Bucureşti, secţia coregrafie şi are un Master în Artă Coregrafică obţinut la aceeaşi universitate.
Şi-a perfecţionat tehnica de dans participând la workshop-uri susţinute de Ivonne Ramos (tehnica Marthei Graham) şi Nataşa Murariu.
A debutat ca dansator, în clasa a VI-a, la Teatrul Muzical „N.Leonard”, Galaţi, în spectacolul Spărgătorul de nuci. A colaborat cu Teatrul Naţional din Constanţa, Opera Naţională Română din Iaşi, Teatrul Naţional de Operetă „I.Dacian” din Bucureşti în spectacolele Bal, Îmblânzirea scorpiei, Dulceamar, Romeo şi Julieta şi Rebecca.
A semnat regia şi coregrafia spectacolului Dincolo de noi şi coregrafia spectacolului Experimentul Hamlet, regia Crista Bilciu şi a făcut asistenţă de coregrafie la spectacolul Carusel, regia şi coregrafia Cristian Osolos.
PREMII:
Premiul I la secţiunea OFF a Maratonului Teatrului Independent Bucharest Fringe, 2012
Premiul pentru Cel mai bun interpret într-un spectacol de coregrafie acordat în cadrul Galei Absolvenţilor UNATC, Bucureşti, 2010
Locul III la Concursul naţional de coregrafie – dans clasic, faza naţională, 2000
Invitaţie oferită de maestrul violinist Eugen Sârbu la Stuttgart, Germania, la castelul Hohenzollern, pentru schimb de experienţă, 2001