Trei muzicieni de renume internațional
– violonistul german Albrecht Maurer, pianistul american de origine română Lucian Ban și violistul american nominalizat la premiile Grammy Mat Maneri – celebrează în această toamnă printr-un turneu european lansarea albumului lor FANTASM, produs de către Nemu Records.
Criticul de jazz danez Hennig Bolte spune în textul de pe coperta albumului:
„Pe albumul Fantasm nimic nu sună asemeni unor viori obișnuite. Purtând în mod paradigmatic titlul unei compoziții a celebrului baterist Paul Motian cu care Maneri a cântat vreme de 6 ani, albumul celor trei relevă, prin improvizație și structură în același timp, ceva adânc din memoria noastră comună. Concentrat. Enjoyably disturbing”.
În București, concertul de lansare va avea loc la Teatrul Odeon în data de 10 noiembrie, de la ora 19.00, cu sprijinul Ambasadei Germaniei. Maurer, Ban și Maneri vor avea după concert o discuție cu publicul, un bun prilej pentru semnarea exemplarelor din noul album.
Cei trei muzicieni au colaborat pentru prima oară în mult premiatul octet Enesco Re-Imagined condus de pianistul Lucian Ban și contrabasistul american John Hebert, un proiect ce „re-imagina” muzica lui George Enescu din perspectiva jazz-ului contemporan. Prezentat în premieră mondială la Festivalul Enescu în 2009 cu un ansamblu ce cuprindea legende ale jazz-ului contemporan precum: Badal Roy (tabla), Gerald Cleaver (baterie), Tony Malaby (saxofoane), Ralph Alessi (trompeta), Enesco Re-Imagined a fost editat de cunoscuta casă Sunnyside Records din NYC și a câștigat nenumărate premii BEST OF 2013 din partea criticii și a presei de specialitate, bucurându-se în același timp de succes în întreaga lume.
Proiectul a fost prezentat pe scene și în festivaluri celebre de ambele părți ale Atlanticului – de la Glenn Gould Hall în Toronto, la Royal Elizabeth Hall @ London Jazz Festival, de la Merkin Hall în NYC la Barcelona Jazz Festival, de la Strassbourg Jazz d’Or la Main Stage Theater în Chicago.
Chimia extraordinară dintre cei trei muzicieni a continuat cu duetul Lucian Ban & Mat Maneri înregistrând „Transylvanian Concert” pentru celebra casa ECM Records, un album ce va aduce consacrarea internațională pentru pianistul de origine română. Ulterior, turneele anuale în Germania cu violonistul Albrecht Maurer sub numele de Fantasm Trio au fost încununate de o serie de înregistrări în 2012 și 2103 la Köln Loft Studio. Albumul cu același nume este editat de prestigioasa casa Nemu Records din Germania.
De la jazz modern la muzică camerală contemporană, de la compoziții complet structurate la improvizații libere, Fantasm este expresia unui autentic globalism cultural de secol 21, un proiect ce reunește mai multe culturi într-o operă de artă unică. Cei trei muzicieni împart o curiozitate comună pentru noi forme de expresie muzicală – Fantasm este în același timp un album și un vehicul pentru această căutare.
Trio Fantasm se află între 10 și 25 noiembrie într-un turneu de lansare în Germania și România: București (10 Nov), Bistrița (12 Nov), Cluj (13 Nov), Alba Iulia (14 Nov), Timișoara Jazz & Blues (15 Nov), Magdeburg (17 Nov), Bruel (18 Nov), Köln (19 Nov), Munster (20 Nov), Köln (23 Nov).
BIOS muzicieni
Albrecht Maurer (vioară, voice) www.albrechtmaurer.com
Considerat unul dintre cei mai importanți violoniști de jazz & muzica contemporană în Germania, a studiat vioara la Musikhochschule Köln. A mai studiat sistemele tonale non Europene și muzica asistată de computer cu Johannes Fritsch și Klarenz Barlow. În anii 80’ Albrecht Maurer a cântat jazz fusion cu vioara, sintetizatorul și vocal, în același timp aprofundând studiile de muzică clasică contemporană. În anii 90’ Albrecht Maurer a început un demers de re-evaluare și re-inventare a locului viorii în muzica contemporană – operele sale sunt caracterizate acum de noise & loops, de lărgirea spectrului timbral și de tehnicile alternative, elemente de percuție și groove toate într-un melanj ce ține deopotrivă de intensitatea jazz-ului și de tehnica muzicii clasice. Albrecht Maurer a concertat în Europa pe toate scenele și Festivalurile de renume ca și solist sau membru al unor ansambluri reputate. A colaborat cu muzicieni de renume precum Theo Jörgensmann, Kent Carter, Wolter Wierbos, Benoit Delbecq, Peter Jacquemyn, Achim Krämer, Bobo Stenson, Lucian Ban, Mat Maneri, Klaus Kugel, Claudio Puntin, Norbert Stein, Charlie Mariano, Karl Berger, Carla Bley, Steve Argüelles, Lauren Newton, Kate Westbrook and Barre Phillips. Albrecht Maurer este membru al prestigiosului ansamblu de muzică timpurie Dialogos cu care a concertat în toată lumea de la Lincoln Center în NYC, la Cité de la Musique și London Southbank Center, de la San Sebastian Festival la Art Festival Opera Monaco. Celebra revista Signal to Noise îl descrie după cum urmează “Maurer este când intens și ludic, când de o tandrețe aproape tragică, dar rămâne mereu provocator”, iar criticul de jazz Richard Cocharne spune următoarele “Tehnica sa este extraordinară, iar interpretarea este plină de imaginație”.
Mat Maneri (viola) www.myspace.com/matmaneri
Nominalizat în 2006 la Premiile Grammy pentru „Cel mai bun album de muzică alternativă”, Mat Maneri este recunoscut drept unul dintre cei mai creativi muzicieni de jazz de azi, un adevărat „copil nebun” al avangardei americane. În 1990 Mat a fondat prestigiosul Joe Maneri Quartet împreună cu tată său și cu Randy Peterson. Mat a început să scoată albume ca lider de grup în 1996 și a dezvoltat patru ansambluri muzicale. Pianiștii Paul Bley, Cecil Taylor, Matthew Schipp și Borah Bergman l-au solicitat pe Mat Maneri să lucreze cu ei în locuri precum Montreal Jazz Festival, Library of Congres și în concerte pe scene din toată Europa. Fără să poată fi inclus într-o categorie anume, datorită versatilității sale muzicale, Mat a mai lucrat cu Joe Morris, John Medeski, Tim Berne, Cecil McBee, T.K. Ramakrishnan, Franz Kogelman, Roy Campbell, Spring Heel Jack, Draze Hoops și apare pe CD-ul Remixex al Illy B Eats.
Celebra revista All About Jazz il descrie in termeni fara echivoc „Mat Maneri a schimbat felul în care lumea jazz-ului ascultă vioara și viola”
Lucian Ban (pian) www.lucianban.com
Unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români de jazz, pianistul Lucian Ban și-a câștigat renumele pe scena newyorkeză grație unei serii de proiecte și albume de primă mână, sound-ul pianului său aducându-i din partea criticilor comparații cu Vladimir Horrowitz și McCoy Tyner, Ban fiind considerat ”unul din cei mai buni pianiști care s-au mutat la New York în ultima decadă” (Bruce Lee Gallanter). Împreună cu renumitul contrabasist american John Hebert, Lucian Ban a initiat si condus Octetul Enesco Re-Imagined dedicat reinterpretării lucrărilor celebrului compozitor George Enescu, un proiect ce s-a bucurat de o excelentă primire în presa internațională, câștigând o serie de premii BEST OF 2010 fiind aplaudat pe marile scene ale lumii: London Jazz Festival/Royal Elizabeth Hall, Barcelona Jazz Festival, Jazz dÓr din Strasbourg, Capitala Culturală Europeană de la Guimaraes, Portugalia, și altele.
Considerat de cunoscutul ziar britanic The GUARDIAN drept „un nume de urmarit / a name to watch” pianistul, compozitorul și aranjorul Lucian Ban, originar din Cluj, activează la New York unde este liderul mai multor grupuri (Tuba Project, Elevation, Sam Newsome & Lucian Ban), toate implicând muzicieni de prim rang, recunoscuți în întreaga lume. A editat 8 albume sub nume propriu pentru case de discuri americane și europene, iar in 2013 si-a facut debutul pentru celebra casă de discuri ECM Records ( Keith Jarrett, Jan Garbarek, etc) cu „Transylvanian Concert”, album ce-i va aduce consacrarea internațională.
Criticul Terrell Holmes de la All About Jazz spunea în 2003 despre pianistul român: „Pianistul Lucian Ban cântă cu o fluenţă şi o sensibilitate care amintesc atât de un Vladimir Horowitz cât și de un McCoy Tyner…”
Producător:
Nemu Records în parteneriat cu Arpas şi Teatrul Odeon. Cu sprijinul Ambasadei Germaniei la Bucureşti.
- Travel Sponsor – Magic Holiday
- Lodging Sponsor – Golden Tulip Victoria Bucureşti
- Parteneri Media: Hotnews, Observator Cultural, Business Review, Ooops Media, B24 Fun