Teatrul Odeon are bucuria să anunțe reluarea, după o pauză mai lungă de un an, a celui mai longeviv spectacol din repertoriu – GAIȚELE de Al. Kirițescu, regia Alexandru Dabija.
În cei 15 ani de la premieră, Gaițele a fost prezentat în 20 de turnee și festivaluri din București și din țară, încântând spectatorii din Alba Iulia, Arad, Brașov, Buzău, Caracal, Călărași, Focșani, Galați, Iași, Piatra Neamț, Ploiești, Pucioasa, Tg Jiu, Turda, Timișoara și Chișinău.
Unul dintre cele mai îndrăgite și mai bine vândute spectacole, are și o distribuție premiată la festivalurile de teatru din țară – Constantin Cojocaru (Piatra Neamț), Dorina Lazăr și Paula Niculiță (Galați), Carmen Tănase (Timișoara).
Miercuri, 18 ianuarie 2017, de la ora 19.00, vă așteptăm cu drag la cea de-a 222-a reprezentație.
GAIȚELE
comedie în trei acte
de Alexandru Kirițescu
regia Alexandru DABIJA
decorul Vittorio HOLTIER
costumele Irina SOLOMON
Cu: Dorina Lazăr, Constantin Cojocaru, Ionel Mihăilescu, Marius Stănescu, Carmen Tănase, Virginia Rogin, Elvira Deatcu/ Paula Niculiță, Antoaneta Zaharia/ Dana Voicu, Petre Nicolae, Ana Maria Moldovan, Pavel Bartoș