GALA TINERILOR SCRIITORI. RECITAL DE POEZIE & JAZZ
Miercuri, 16 martie 2016, ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Odeon din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 40 – 42), va avea loc GALA TINERILOR SCRIITORI. RECITAL DE POEZIE & JAZZ, un eveniment literar-muzical cu participarea laureaţiilor celor mai importante premii de poezie acordate în România pe 15 ianuarie 2016, la GALA TINERILOR SCRIITORI de la Bucureşti şi la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” de la Botoşani.
Vor susţine recitaluri de poezie Ionelia Cristea (Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opus Primus), Ana Donţu (Premiul Tânărul Poet al anului 2015), Vlad Drăgoi (Premiul Tânărul scriitor al anului 2015), Robert G.Elekes (Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opus Primus), Teodor Dună (Premiul Cartea de Poezie a anului 2015).
Invitaţii speciali ai Galei sunt poeţii şi editorii Claudiu Komartin şi Cosmin Perţa.
Amfitrionii evenimentului sunt scriitorul Dan Mircea Cipariu şi muzicianul şi profesorul de jazz Mircea Tiberian.
INTRAREA ESTE LIBERĂ
Organizatori: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul Odeon, Asociaţia EURO CULTURART, cu sprijinul financiar al ICR şi al AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional).
Partenerii programului: OPERA SCRISĂ.RO-societate de gestiune a drepturilor de autor, APLER – Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, Universitatea Hyperion – Facultatea de Arte.
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Contemporanul, AgenţiadeCarte.ro.
„Este pentru prima dată când publicul bucureştean îi poate asculta şi admira, în recital, pe cei care au câştigat, recent, de Ziua Culturii Naţionale, cele mai importante premii de poezie acordate în România pentru tinerii poeţi şi pentru cărţile lor de poezie apărute în anul editorial 2015. Am invitat în această Gală pe doi dintre cei mai importanţi exponenţi ai generaţiei literare milenariste, poeţi care au reuşit să promoveze prin editurile pe care le coordonează cărţi importante ale generaţiei post-milenariste.”, a declarat Dan Mircea Cipariu, iniţiatorul programului GALA TINERILOR SCRIITORI. RECITAL DE POEZIE & JAZZ.
GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2015 și-a premiat câștigătorii vineri, 15 ianuarie 2016, de Ziua Culturii Naţionale. Poetul Teodor Dună a primit Premiul pentru Cartea de Poezie a Anului 2015, pentru volumul „obiecte umane”, Editura Cartea Românească, fiind considerată de către juriu cea mai valoroasă carte de poezie apărută anul trecut. Ana Donțu a fost desemnată Tânărul poet al anului 2015, pentru „Cadrul 25”, Editura Max Blecher, Premiul pentru proză i-a revenit lui Alexandru Voicescu pentru „Malad”, carte apărută la Editura Herg Benet, iar Laurențiu Malomfălean este Tânărul critic al anului 2015 pentru lucrarea sa „Nocturnalul postmodern. Când visele imaginează hiperindivizi cu onirografii”, Editura Tracus Arte. Dintre toți cei pe care i-au nominalizat la secțiunile din concurs, membrii juriului au ales și Tânărul scriitor al anului 2015, Vlad Drăgoi primind această distincție pentru cartea „Eschiva”, Cartea Românească. Membrii juriului din acest an au fost tineri critici literari, la rândul lor laureați ai unor ediții anterioare ale Galei: Bianca Burța-Cernat, Mihai Iovănel și Andrei Terian. Organizatori: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Asociaţia EURO CULTURART şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, cu sprijinul financiar al ICR şi al AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional). Partenerii programului au fost OPERA SCRISĂ.RO-societate de gestiune a drepturilor de autor şi APLER – Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România. Gala Tinerilor Scriitori a fost transmisă în direct pe Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru), coproducătorul evenimentului. AgențiadeCarte.ro a fost partener media. Scriitorul Dan Mircea Cipariu a fost iniţiatorul şi moderatorul evenimentului.
Juriul de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opus Primum, format din Al. Cistelecan (preşedinte), Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Vasile Spridon şi Andrei Terian, având în vedere nominalizările – Robert G. Elekes, Ionelia Cristea, Victor Ţvetov, Roxana Cotruş, Emilian Pal – a decis ca premiul să fie acordat, ex aequo, la ediţia a XVIII-a, pentru anul 2015, poeţilor: Robert G. Elekes, pentru cartea „Aici îmi iau dinţii-n spinare şi adio”, Editura Tracus Arte şi Ionelia Cristea, pentru cartea „Noaptea de gardă”, Editura Cartea Românească.
* *
Ana Donțu (n. 1 decembrie 1985, Republica Moldova) a absolvit Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Membru fondator al grupării „Zona nouă”, a publicat poezie în mai multe reviste („Echinox”, „Corpul T”, „Hyperion”) și în antologia colectivă Zona Nouă (2011). În 2015, a fost printre cei șase tineri scriitori selectați pe lista lungă a Concursului internațional PEN NEW VOICES. Volumul său de debut, Cadrul 25 (Casa de Editură Max Blecher, 2015) a apărut ca urmare a câștigării Concursului Național de Poezie „Aurel Dumitrașcu” pentru debut în volum, organizat de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț.
„Cadrul 25 e o poezie a distanțelor. De la mână la întrerupător, de la un perete la celălalt, de la fetița care sare din pom la femeia obsedată de ceea ce se ascunde în propria gândire, distanța dintre blocuri, dintre o clipă și alta. O poezie care trece ușor la eu, tu sau noi, dar care se bazează nu pe mântuirea adusă de ceilalți, ci pe propria supraviețuire, pe autocontrol și introspecție. De la un grupaj la altul, volumul Anei Donțu explorează alt spațiu, cu o siguranță aproape chirurgicală, se operează în interior, în exterior, în relațiile cu lumea, cu lumina, cu umbra. Un debut matur, în care timiditatea poate avea doar expresie poetică («lumina care a ţâșnit din bec / m-a făcut să-mi fie rușine»), restul fiind curaj, precizie, poezie.”
Robert G. Elekes s-a născut ȋntr-o familie multietnică pe 28 ianuarie 1985, în Braşov. A terminat Colegiul Național “Aprily Lajos” din Braşov ȋn 2004 şi apoi a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov în 2008. În 2012 a primit titlul de doctor de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu pentru o lucrare despre literatura de expresie germană din România în perioada comunismului. Debutul absolut are loc ȋn 2012 ȋn Revista “Corpul T” cu poezia “Speologia Sinelui”. În prezent predă literatură şi traduceri la Universitatea Transilvania din Braşov şi la Universitatea Sapientia din Târgu Mureş. Volumul “aici îmi iau dinții-n spinare și adio”, apărut la editura Tracus Arte în 2015, repezintă debutul lui în volum. După publicarea primului său volum a primit Premiul Național de Poezie Iustin Panța pentru debut, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu, Opus Primum și a fost nominalizat în cadrul Galei Tinerlor Scriitori pentru premiul Tânărul Poet al Anului.
Vlad Drăgoi (n. 1987) – A urmat cursurile Facultății de Litere din Brașov. A debutat cu volumul de proză Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito, la editura ieșeană Lumen, în 2009. În 2013 a urmat volumul de poezie Metode, la Casa de Editură Max Blecher, nominalizat la categoria Tînărul poet al anului 2013. Eschiva, publicat în 2015, la editura Cartea Românească, este al doilea său volum de poezie.
”Ce se întâmplă aici, și lucrul acesta a fost remarcat de toți cei care au citit noul volum, este ca sub acest trup uman acoperit de laceratii si cicatrici ale imoralitatii se ascunde o melancolie cautata mereu, parca unica salvare. Acel gol din piept, care revine obsedant in noile poeme este cultivat cu indarjire – parca ultima reduta a umanitatii. Este aici, dupa cum remarca Radu Andriescu, o sinceritate ce implica infinite riscuri, o combinatie de reflexiv si tranzitiv: o confesiune a criminalului care se incapataneaza sa-si expuna, in ciuda unei sentinte deja pronuntate, motivele, demonstrand pe parcurs ca ceea ce-l mana-n lupta, in fond, este intoleranta la ipocrizie.”
Teodor Dună (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. A publicat volumele: trenul de treieşunu februarie, Editura Vinea (2002, Premiul Naţional pentru Debut „Mihai Eminescu”, Botoşani, 2003), catafazii, Editura Vinea (2005), de-a viul, Editura Cartea Românească (2010) şi der lärm des fleisches, Edition Solitude, Germania (2012). Grupaje din poemele sale au fost traduse în franceză, engleză, suedeză, bulgară, spaniolă, maghiară.
“În obiecte umane, principiul poetic e o imagine desfășurată în avalanșă, o notație ce merge în catastrofă și care sare imediat într-un scenariu fantasmatic dus regulat, la rându-i, în parabolă. Notația transformată în vedenie, cam ca la Ion Mureșan, proiectează un film de concrete anxioase și de peripeții în metafizic, nonșalant relatate. Căci într-acolo se uită – și acolo vede – Teodor Dună, poet cu o forță imaginativă eruptivă, dar ritualizată. Iar de văzut vede și el cum „cadavrele se descompun” și face reportajul – nu clinic însă, ci fantasmatic – al unei agonii. Totul într-o materialitate imaginativă și o acuitate existențială proprii doar poeților cu viziune.”
“Pentru suprarealiști, obiectele sunt forțe demonice, acumulări oarbe de materie în spațiu și timp. Pentru neoexpresionistul Teodor Dună, obiectele sunt corpuri care mimează viața, care se joacă „de-a viul“ în toate lumile posibile. Ca în Comala lui Juan Rulfo, obiectele umane ale lui Dună se fac și se desfac în acord cu propriile legi interioare, visează și iubesc „la 1000 de metri dedesubt“, cartografiază „viața de sub unghii“ și „spațiile amneziei“, prospectează „tărâmul kauf“ și „groapa adâncă din piept“. Comala lui Dună e însă și lumea în care înaintezi, mereu de la capăt, prin formele poeziei, și ea un trup viu care se mișcă și se transformă. O lume cu totul nouă, care nu seamănă cu nimic din ce putem citi azi în poezia românească și în care Teodor Dună este pe cât de singur, pe atât de adevărat.”
Cosmin Perţa, poet, prozator şi eseist, născut în 1982 în Vişeu de Sus, Maramureş, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Şi-a continuat studiile la Universitatea din Bucureşti, obţinînd o diplomă de masterat în literatură contemporană şi titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. A publicat cinci cărţi de poezie, două de povestiri, două romane, o monografie, un studiu şi o piesă de teatru. Poemele sale sînt traduse în 11 limbi. În presa românească şi în cea străină există peste 200 de cronici, recenzii şi referinţe la opera sa.
Claudiu Komartin (n. 1983) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai premiaţi tineri poeţi români din ultimul deceniu. A tradus din limba franceză cărţi din autorii Philippe Claudel, Jean-Marie Gustave Le Clézio şi Tahar Ben Jelloun, iar selecții din poemele sale au fost publicate în germană, franceză, engleză, spaniolă, suedeză, slovenă, maghiară, sîrbă, bulgară, polonă, precum şi în alte limbi. Din 2010 este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher. Ultima carte publicată: cobalt”, Casa de Editură Max Blecher, 2013.