Compania 4.0, ARENA – asociație culturală si Teatrul Odeon prezintă joi, 20 iunie, de la ora 19.30, la Sala Studio, spectacolul Nimic, dar parcă-mi vine să mor, în cadrul Sezonului România-Franța 2019.
Regie: Vlad Chiriță
Text: Vlad Chiriță și Valentina Zaharia
Coregrafie: Cristian Nanculescu
Cu: Valentina Zaharia, Maxime Touron, Julien Tanner, Aboubacar Ladji Yattabari, Michael Vasilescu, Cristian Nanculescu
Muzica: Matías Eli Gala
Dramaturgie: Lucas Faugère
Light and sound design: François Mallebay
Manager de proiect: Doina Dogaroiu
Manifestare organizată în cadrul Sezonului România-Franța 2019 , cu sprijinul Guvernul României, Institutului Cultural Român, Institutul Francez, Ministère de l’Europe et des Affaires étrangères, UNITER
Durata: 1h 30 min
Prețul biletelor: 25 lei, 15 lei
Singură în mijlocul deșertului, o femeie se târăște încet, foarte încet. Ține în brațe o bucată de cârpă înfășurată. Îi vorbește parcă pentru a-și face curaj în încercarea disperată de a găsi un sens în mijlocul deșertului nesfârșit. Solul arid îi arde genunchii, iar aerul uscat este populat cu halucinații, cu figuri din trecut care o vizitează și uneori parcă o încurajează.
De la satele distruse la taberele de refugiați, și de acolo în exil, spectatorul încearcă să urmărească o mama alături de fiica ei și relația lor fuzională si parcă imposibilă într-o lume de după război. Toată lumea este vinovată în această poveste complexă și tulburătoare, în care fiecare personaj trebuie să se confrunte cu amintirea și uitarea – a Istoriei şi a naraţiunii proprii.
Vlad Chiriță este regizor, dramaturg, performer si artist video care trăiește între Paris şi București. După un master de regie de teatru şi dramaturgie la Universitatea Paris X Nanterre, colaborează cu o serie de artişti precum Éric Vigner, Tino Sehgal, Olivier Dubois și alții. În 2015 creează la Paris Compania 4.0 si demarează o serie de proiecte transdisciplinare, la frontiera dintre teatru, dans și noi tehnologii. Începe din 2019 să colaboreze cu Asociația Arena. Asociaţie fondată în 2011 ce a realizat peste 10 spectacole de teatru, dar și evenimente conexe bine primite atât de publicul larg cât și de specialiști, dovada fiind numeroasele selecții în Festivalul Național de Teatru.