Odeon 70
1946-2016
Luni, 28 noiembrie 2016, de la ora 19.00, sărbătorim 70 de ani de la înființarea teatrului.
Inițial s-a numit Teatrul “Muncitoresc C.F.R.”. Şi-a deschis porțile în cartierul Giulești, în septembrie 1946 cu premiera Clocot de Vintilă Rusu Șirianu, în regia lui Ion Aurel Maican. Și-a schimbat ulterior numele în Teatrul Giulești și din nou în 1990, când a devenit Teatrul Odeon.
A beneficiat de un foarte longeviv directorat, al doamnei Elena Deleanu (1954-1990), de un foarte scurt directorat al lui Vlad Mugur (care i-a schimbat numele și i-a reînnoit trupa), urmat de directoratul lui Alexandru Dabija (cu marile succese din anii 90 – …au pus cătușe florilor…, Richard III, La țigănci) și pentru ultimii 20 de ani și până în prezent de cel al actriței Dorina Lazăr.
Repertoriul său a fost marcat de mari creații ale regizorilor Lucian Giurchescu, Horea Popescu, Dinu Cernescu, Alexa Visarion sau Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Dragoș Galgoțiu, Radu Afrim, dar și ale coregrafului Răzvan Mazilu, pentru a da doar câteva exemple.
Am încercat să surprindem această istorie vie, bogată în mari spectacole, numeroase turnee în țară și peste hotare, premii prestigioase naționale și internaționale, într-un volum aniversar și un film documentar, care vor fi lansate în seara de 28 noiembrie:
Odeon 70. Aventură istoric-omagială de Miruna Runcan
Prezintă: Dorina Lazăr, Miruna Runcan, Iulia Popovici
Filmului Teatrul Odeon 70, realizat de Casa de Producţie a Televiziunii Române
Seara va fi completată de dezvelirea a două busturi surpriză realizate de sculptorul Dragoș Cătălin Munteanu (vernisate de Dorina Lazăr și Dinu Cernescu) și de un
Intermezzo muzical coregrafic coordonat de Răzvan Mazilu
cu participarea actrițelor: Ruxandra Maniu, Paula Niculiţă, Anda Saltelechi, Antoaneta Zaharia, a dansatorilor Monica Petrică, Răzvan Mazilu, Clubul TangotangenT și a pianistului Radu Mateucă.
Expoziţia aniversară din foaiere este realizată de Black Horse Mansion.