Teatrul Odeon are plăcerea să anunțe premiera spectacolului
HENRIC AL IV-LEA
de Luigi Pirandello
traducerea Ion Frunzetti
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Mădălina Niculae și Andreea Tecla
Muzica originală și interpretarea live: Cezar Antal
Light-design: Cristian Niculescu
Cu: Marius Stănescu, Elvira Deatcu, Dan Bădărău, Ionel Mihăilescu, Ioana Bugarin, Eduard Trifa, Gabriel Pintilei, Ionuț Kivu, Relu Poalelungi, Ioan Batinaș, Cezar Antal
În timpul unei partide de călărie, un tânăr costumat în Henric al IV-lea suferă un accident în urma căruia rămâne cu ideea fixă că el este realmente Henric al IV-lea, împăratul german din evul mediu. Timp de 20 de ani, cei din anturajul lui, îi întrețin această iluzie. Dar o întâlnire neașteptată îi dezvăluie acestuia o revelație. Va reuși să-și smulgă masca de nebun sau va rămâne pentru tot restul zilelor falsul Henric al IV-lea?
Descoperiți răspunsul într-un spectacol care oscilează între iluzie și realitate, între joc și adevăr, între nebunie și luciditate, între mască și anti-mască.
„Cel mai disperat, cel mai tragic dintre personajele lui Pirandello.” (Leone de Castris)
„Eroul tragediei vieții care n-a putut fi trăită.” (Adriano Tilgher)
„Henric al IV-lea este omul în care pot să se recunoască toate personajele pirandelliene.” (Luigi Baccolo)
„Pirandello nu a arătat niciodată tragedia ființei umane cu mai multă putere decât în această piesă.” (Domenico Vittorini)
„Henric al IV-lea și Hamlet, amândoi trăiesc tragedia descoperirii adevărului și a prăbușirii iluziilor.” (Ileana Berlogea)
Luigi Pirandello (1867 – 1936) a fost prozator, teoretician, dramaturg de prestigiu mondial în perioada interbelică și a exercitat o influență covârșitoare asupra teatrului contemporan.
Scrisă în 1921, piesa a avut premiera în România în 1926, în regia lui Victor Ion Popa, la Teatrul Național din Cernăuți. A mai fost montată de Lucian Giurchescu (cu George Constantin), Dominic Dembinski (cu Adrian Pintea), Liviu Ciulei (cu Marcel Iureș), Victor Ioan Frunză (cu Attila Balasz).
Pentru Marius Stănescu rolul lui Henric al IV-lea înseamnă a IV-a colaborare a acestuia cu regizorul Vlad Cristache și a IV-a întâlnire cu un text de Luigi Pirandello.
Primele reprezentații vor avea loc pe 22 și 23 mai, de la ora 19.00, la sala Majestic.
Preț bilete: cat. I – 40 lei, cat. II 20 lei
Spectacolele se vor desfășura în condiții de siguranță sanitară (dezinfectarea sălii, obligativitatea purtării măştii și a respectării distanţei dintre spectatori etc.), în conformitate cu reglementările în vigoare. Capacitatea sălii va fi redusă la 50%.