Premieră – Un tramvai numit dorință

Regia: Dinu Cernescu
Scenografia: Constantin Ciubotariu
Muzica: George Marcu
Cu: Rodica Mandache, Crina Mureşan, Mihai Smarandache, Marian Ghenea, Ruxandra Maniu, Silvian Vâlcu, Dimitrii Bogomaz, Marian Lepădatu, Anda Saltelechi, Nicholas Caţianis, Dragoş Panait, Nicolai Popescu

Durata spectacolului: 2h 10 min
Preţul biletelor: 31,80 lei, 15,90 lei

Primele spectacole vor avea loc sâmbătă, 20, duminică, 21 şi duminică, 28 aprilie, ora 19.00 Piesa Un tramvai numit Dorinţă a fost scrisă în 1947 şi premiată în 1948 cu Premiul Pulitzer pentru teatru. De atunci a fost montată aproape fără întrerupere pe scenele americane şi s-a bucurat de interesul constant al oamenilor de teatru din întreaga lume.

A avut premiera pe Broadway în decembrie 1947, în regia lui Elia Kazan, cu Marlon Brando, Jessica Tandy, Kim Hunter şi Karl Malden.

Premiera londoneză a avut loc în 1949, în regia lui Laurence Olivier, cu Vivien Leigh. Alte nume celebre care au întrupat personajele Blanche DuBois şi Stanley Kowalski îi includ pe Anthony Quinn, Alec Baldwin şi Jessica Lange, John C. Reilly şi Natasha Richardson, Cate Blanchett, Rachel Weisz, Isabelle Huppert.

În România cea mai cunoscută montare rămâne cea realizată de Liviu Ciulei în 1965, cu Clody Bertola şi Victor Rebengiuc.

În 2013 la Teatrul Odeon celebrele personaje sunt interpretate de Rodica Mandache şi Mihai Smarandache.

„Textul lui Tennessee Williams îmi este foarte drag pentru că vorbeşte pe mai multe voci. Cea mai puternică este Blanche şi cred cu tărie că Blanche suntem fiecare dintre noi. Eu, tu, orişicine, toţi cei care vrem să fim fericiţi, să iubim şi să fim iubiţi, fără limite. Stângaci sau victorioşi, căutăm acel umăr pe care să punem capul şi să adormim liniştiţi. Căutăm acele braţe care să ne contopească doi într-unul.
Dar până atunci, iubiţi tramvaiul nostru, în el sunt multe adevăruri ale fiecăruia dintre noi.”

„Urmărit toată viaţa de un sentiment de neîmplinire şi divizare, de frica de a nu se scufunda în aceeaşi nebunie ca şi sora sa Rose, Williams a definit foarte clar scrisul ca psihoterapie. Dimensiunea mitică a operei este la originea puterii sale curative, legată de ceea ce Jung a descris ca „valoarea de compensaţie şi de salvare pe care mitul o are în timpurile noastre.” Pe de altă parte, mitul operează o mediere între scriitorul solitar şi mulţimea anonimă cu care Williams a vrut întotdeauna să împartă adevărul. Asta îi permite să se ridice de la singular la universal reactivând într-o operă extrem de personală simboluri şi arhetipuri care provin din memoria colectivă a umanităţii şi în consecinţă capabilă să facă să vibreze în fiecare o coardă comună. Treizeci de ani de la moartea lui Williams, această inspiraţie mitopoetică poate fi considerată cheia succesului internaţional şi a perenităţii unei opere majore.”