„Mai mult ca niciodată, trebuie să dansăm cu un scop, pentru a aminti lumii că umanitatea există încă.”
Gregory Vuyani MAQOMA
Dansator, coregraf, actor și formator din Africa de Sud
Fragment din mesajul Zilei Internaționale a Dansului 2020
Anul acesta, departe de sala de spectacol, într-o lume închisă, Teatrului Odeon rămâne deschis și sărbătorește online Ziua Internațională a Dansului.
Miercuri, 29 aprilie 2020, ora 20:00, vă oferim o Seară Extraordinară de Dans Contemporan, purtând semnătura coregrafului și dansatorului Răzvan Mazilu, un eveniment unic alcătuit din fragmente aparținând spectacolelor „Block Bach”, „Șaraiman” și „Un tango mas”.
„Conform tradiției, la Teatrul Odeon, pe scena Sălii Majestic, ziua de 29 aprilie ar fi trebuit să fie dedicată dansului printr-o Gală Extraordinară închinată acestei arte. Anul acesta ne vom întâlni de acasă, online, de acolo de unde eu nu credeam vreodată că ne vom întâlni, dansul fiind o artă a cărei frumusețe trebuie admirată și aplaudată live.
Din anul 2001, Teatrul Odeon e singurul teatru din România care produce și găzduiește spectacole de dans printr-un program longeviv și coerent dedicat Terpsihorei, «Dans la Odeon». Prin producții proprii și festivaluri, Gale Extraordinare, dans contemporan, neoclasic sau teatru-dans, cu săli întotdeauna pline, Odeonul a deschis larg ușile către marele public, contribuind decisiv la dezvoltarea artei dansului in România.
Vă aștept la întâlnirea noastră ALTFEL cu speranța că ne vom întâlni cât mai curând LiVE.”
Răzvan Mazilu
Coregraf și dansator
Inițiatorul și coordonatorul proiectului „Dans la Odeon” / „Gala Extraordinară a Dansului”
Seara Extraordinară de Dans Contemporan este un eveniment unic, transmis prin live streaming pe pagina noastră de Facebook , pe site-ul Smart FM, secțiunea LIVE FEVER și va fi disponibil online pe canalul de YouTube.
Regia: Alexandru Dabija
Coregrafia: Amir Kolben, Răzvan Mazilu, CRBL
Scenografia: Alexandru Dabija și Laura Paraschiv
Cu: Răzvan Mazilu, Monica Petrică, Coca Bloos, CRBL
Data premierei: 5 mai 2007
Concept: Răzvan Mazilu
Stand-up comedy: Dan Badea
Muzica: Romica Puceanu
Coregrafia: Nadar Rosano
Cu: Răzvan Mazilu
Data premierei: 26 aprilie 2013
Un spectacol de Răzvan Mazilu
Direcția de scenă: Alexandru Dabija
Costume: Wilhelmina Arz
Coloana sonoră: Răzvan Mazilu, Daniel Măndiță
Decor & light design: Alexandru Dabija
Cu: Răzvan Mazilu, Monica Petrică și Clubul TangoTangent, coordonator Daniel Mandiță, Amalia Iscu, Anisia Popescu, Cristina Pătru, Monica Șurubariu, Lucian Stan, Gilbert Iscu, Laurențiu Lungianu
Data premierei: 12 mai 2006
„În timp ce dansăm cu trupurile noastre, rostogolindu-ne în spațiu și răsucindu-ne împreună, devenim o forță a mișcării, împletindu-ne inimile, atingând sufletele și oferind această nevoie disperată, vindecarea. Scopul devine atunci un singur dans, cu mai multe direcții, invincibil și invizibil. Tot ce avem nevoie acum este să dansăm și mai mult!”
Gregory Vuyani MAQOMA
Dansator, coregraf, actor și formator din Africa de Sud
Fragment din mesajul Zilei Internaționale a Dansului 2020
Mesajul integral poate fi citit aici.