Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe un proiect inedit
URME DE DISTRUGERE PE MARTE
O instalaţie performativă de Cinty Ionescu pe poeme de Bogdan Ghiu
performer: Nicoleta Lefter
video design & live video: Cinty Ionescu
sound design & live: Miron Ghiu
Primele reprezentaţii 10, 11 şi 19 aprilie 2013, ora 19.30, Sala Studio
Urme de distrugere pe Marte este o instalație performativă în care mai multe media contribuie activ la interpretarea live a poeziei, care se rescrie pe măsură ce e interpretată și comentată de creatorii spectacolului prin performer, proiecție video și sunet, ceea ce adaugă de fiecare dată un nou strat de înțelesuri.
Urme de distrugere pe Marte este un volum de poeme care, iată, merge mai departe, punând – azi la propriu – în scenă însăşi definiţia şi menirea culturii (în sensul de cultivare a umanului pe Pământ): aceea de a deveni, încet dar sigur, trup, carne şi gest, adresare. Paradoxul urmelor, imposibilitatea de a ascunde şi de a distruge, nu este tocmai definiţia minimală a vieţii care se îngrijeşte şi se cultivă?
Specifice postmodernismului, rescrierea și repoziționarea conținutului față de context e mai mult decât o re-mediere a cuvintelor și a senzațiilor, contribuind la text prin adăugarea de sens. Urmele de distrugere de pe Marte ne vizitează ca o amintire din viitor. Pornind de la metatextualitate, în care autorul își susține tezele poetice față în față cu performerul, un spectacol în sine, performance-ul se autosusține pornind fie de la metafore fie de la interpretarea lor asociată ciclului vieții cu ajutorul celor trei media adăugate.
Bogdan Ghiu este poet şi teoretician cultural (literatură, filosofie, media, urbanologie, artă), jurnalist şi traducător (Bataille, Foucault, Derrida, Deleuze, Bourdieu, Baudrillard, Guattari, Bergson, Ricoeur, Veyne, Rorty, Baudelaire, Artaud, Breton, Duras, Calaferte etc.), fost membru al Cenaclului de Luni şi elev al lui Jacques Derrida. Cea mai recentă carte de poezie e (Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte (2006), iar cele mai recente cărţi de eseuri sunt Contracriza, Dadasein şi Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică (2011). Este membru în redacţia revistei Idea artă+societate şi colaborator permanent al revistei Arhitext Design.
Cinty Ionescu este un artist video cu un interes constant pentru experimentul video live și în convergență cu alte media. Experiența ei variază de la începuturile sale ca VJ în cluburile bucureștene alături de muzicieni, la instalații multimedia, la video design pentru spectacole de teatru și dans. Cinty Ionescu și-a prezentat lucrările pe numeroase scene naționale și internaționale, iar în 2011 a primit Premiul de Excelență pentru video design-ul spectacolului Nils’ Fucked Up Day de Peca Ștefan, la festivalul internațional Fringe din New York.
Miron Ghiu activează ca sound designer și DJ, precum și ca jurnalist freelancer pentru diferite publicații off și on-line. E pasionat de muzică și de noi tehnologii și are tendința să folosească în lucrările sale cât mai multe media. E transumanist și iubește roboții la fel de mult ca pe oameni, așteptând singularitatea tehnologică. Miron Ghiu a câștigat, în 1998, locul II la Olimpiada Internațională de Filosofie, cu un eseu despre spațiile virtuale. A studiat Filosofia la Universitatea București și a început să lucreze la sfârșitul anilor ’90 ca jurnalist specializat în noile media și muzică. În 2004 a publicat la Humanitas cărți despre The Beatles, Ozzy Osbourne și Marilyn Manson.
Nicoleta Lefter a absolvit Facultatea de Teatru, Secția Actorie din cadrul Universităţii de ArteGeorge Enescu din Iaşi, în 2006. A colaborat cu Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul Naţional din Constanţa, Teatrul Maria Filloti din Brăila, Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Din 2008 este actriţă la Teatrul Odeon şi face parte din distribuţia spectacolelor: Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu Bran, regia Andrei Șerban, Extrem de William Mastrosimone, regia Sorin Militaru, Câtă speranţă de Hanoch Levin, regia Radu Afrim, Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva de Jonas Gardell, un spectacol de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc, Viaţa e vis după Calderón de la Barca, regia Dragoș Galgoțiu, C.F.R. – Cometa, Copilul și Cățelul după texte de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija. A interpretat roluri în filme ca Tinereţe fără tinereţe, regia Francis Ford Coppola şi 8 minute, regia Florin Kevorkian.
Durata 50 min
Preţul biletelor 12,72 lei