Miercuri, 1 iunie, Teatrul Odeon alături de Asociația Clasic e Fantastic și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia vă așteaptă cu bucurie la cea de-a patra ediție a Zilei Copilului @Odeon.
Începând cu ora 11:00, în Sala Majestic, cei mici pot urmări spectacolul muzical educațional „Copilăria lui Chopin”, prezentat de Asociația Clasic e Fantastic, la care vor participa și copii ucrainieni găzduiți la Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești”. După încheierea spectacolului și sesiunea de fotografii, începând cu ora 12:30, invităm copiii să își aleagă unul dintre cele patru ateliere create special pentru ei:
- Atelier de pictură cu dr. Nicoleta Zagura, expert UNESCO în educație artistică.
- Atelier de design vestimentar cu Kata Rudakova, artist plastic din Ucraina.
- Atelier de pantomimă cu actorul Ionel Mihăilescu.
- Atelierul „Să cunoaștem cărțile prin teatru” cu actrița Antoaneta Zaharia.
În completarea acestor activități, actorii Teatrului Odeon le vor povesti și îi vor ghida într-o călătorie prin teatru pe cei mici.
Biletele pentru spectacolul „Copilăria lui Chopin” pot fi achiziționate online, fără comision, de pe site-ul Teatrului Odeon aici: http://bit.ly/CopilarieChopin sau de la Casa de Bilete de luni până duminică, 11:30 – 14:30; 15:00 – 19:00 (Preţul biletelor: adulţi 25 lei; copii 15 lei). Accesul la ateliere este gratuit.
Clasic e Fantastic – „Copilăria lui Chopin”
Pianista: Raluca Ouatu
Concepția păpușilor: Aurelia Bădulescu
Decorul și costumele: Valeria Cristia și Sânziana Tarța
Regia: Monica Ciută
Scenariul: Emanuel Ciocu
Consultant de specialitate: Cristina Sârbu
Cu: Monica Ciută, Selina Colceru, Ioana Mihalcea, Irina Sârbu, Alexandru Unguru
Durata: 1h 10 min
Spectacolul este realizat cu sprijinul Savana, Dacia si Institutul Polonez.